10 Mai este una dintre zilele cu cea mai mare incarcatura istorica pentru poporul roman. Totul incepe in 1866, cand la 10 mai prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a depus jurământul de credinţă în faţa Parlamentului şi a fost proclamat domnitor al României, titulatură pe care o va pastra până în 1881 cand devine rege al Romaniei.

Unul din cele mai importante momente ale domniei lui Carol a fost obţinerea Independenţei României faţă de Imperiul Otoman. Astfel, pe 10 mai Carol I semneaza decretul prin care se consacra independenta de stat a Romaniei, dupa ce cu o zi inainte pe 9 mai 1877 Mihail Kogălniceanu citește declaratia de independenta, iar forul legislativ roman o adopta in unanimitate.
Războiul de Independenţă din 1877-1878, a beneficiat de contribuţia decisivă a trupelor române, comandate efectiv de Carol. Congresul de la Berlin, din 1878, a consfinţit independenţa absolută a României faţă de Imperiul Otoman.
În martie 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar la data de 10 mai 1881, Principele Carol a fost încoronat rege al României.
Ziua de 10 mai a fost Ziua Naţională a României între 1866 şi 1947, adica ziua Romaniei Mari, obiectiv istoric realizat tot cu contributia majora a Casei Regale a Romaniei.
Asadar, toate aceste evenimente istorice au legatura cu monarhia romaneasca, de altfel, ziua de 10 mai este considerata si Ziua Regalității, dar si de activitatea Partidului National Liberal.
În 2015, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea legii pentru declararea zilei de 10 mai ca zi de sărbătoare naţională, ca un act de reparative istorica si de recunoastere a insemnatatii deosebite a acestei zile in istoria romanilor.
Anul acesta, ziua de 10 mai are o semnificatie speciala in conditiile in care se implinesc 150 de ani de cand Principele Carol I a depus jurământul de credinţă faţă de ţară.
Astazi, dupa un veac si jumatate, monarhia continua sa reprezinte un factor de echilibru in societate, iar imaginea Maiestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei este o raza de speranta pentru romani.
LA MULTI ANI ROMANIA! LA MULTIA ANI MONARHIEI ROMANESTI !

Leave a Reply

*
*

captcha *