Inițiativa liberală care vizează investirea într-un program național de prevenție în sănatate a fost în mod nejustificat criticată. Proiectul de lege propus de PNL presupune implementarea unui program complex de prevenție în sănătate care să le ofere oamenilor, gratuit, posibilitatea de a depista din timp bolile și a le putea trata mult mai ușor. Miza proiectului este de a crește starea de sănătate a românilor. Speculația că românii vor fi obligați să plătească tratamentele este o afirmație răuvoitoare.

Ideea de fond este de a încuraja românii să se îngrijească mai bine: să meargă constant la medic, să își îmbunătățească modul de viață, să aleagă o alimentație mai sănătoasă și să facă mai mult sport. PNL dorește ca toți românii să aibă parte de cele mai bune servicii de prevenție și de cele mai bune tratamente, în condițiile acoperirii costurilor de către stat. Pe scurt, proiectul legislativ stimulează românii să se păstreze sănătoși.

Este o propunere care încurajează schimbarea unui mod de viață pe care o mare parte din populație îl practică: mergem la medic doar atunci când ne doare. Trebuie să fim în permanență conștienți că sănătatea este esențială. De cele mai multe ori, nu ne dăm seama de acest lucru decât atunci când ajungem în stare gravă la camerele de gardă ale spitalelor sau suntem nevoiți să apelăm numărul de urgență 112. Prin prevenție, incidența urgențelor va fi micșorată substanțial.

Dezbaterea la nivel parlamentar este necesară, deoarece doar prin dialog se pot găsi soluții bune pentru toate părțile implicate. Dar atunci când discutăm despre programe care vizează sănătatea unui popor, consider că lucrurile trebuie luate în serios, legea trebuie citită, iar criticile trebuie să fie aplicate, nu răuvoitoare.

Când subiectul este unul atât de serios, trebuie să facem abstracție că această dezbatere apare într-un an electoral și trebuie să discutăm pe fondul problemei: este nevoie să încurajăm românii pentru a-și modifica abordarea față de propria sănătate. Un sistem în care fiecare merge la medic doar în al doisprezecelea ceas nu poate fi nici eficient în tratarea afecțiunilor, nici sustenabil din punct de vedere economic. Așadar, tema principală este modificarea percepției fiecăruia dintre noi asupra priorităților personale, iar obiectivul principal este creșterea nivelului de sănătate la nivel național.

Proiectul de Lege privind prevenția în Sănătate prevede ca cetăţenii să fie informaţi, să primească gratuit aceste servicii de prevenţie ca un drept şi o responsabilitate a statului român faţă de ei, dar solicită ca şi cetăţenii să înveţe să fie responsabili faţă de propria sănătate. Prevenția înseamnă informarea cetățenilor, analize gratuite pentru depistarea precoce a bolilor, reducerea factorilor de risc. Investițiile în prevenție economisesc mult din sumele care altfel ar fi alocate tratamentelor.

Liberalii nu s-au ferit niciodată de polemici sau dezbateri pe probleme sensibile, dar în cazul acestui proiect legislativ nici măcar nu poate fi vorba de așa ceva. Majoritatea reacțiilor din sfera politică au fost caracterizate printr-o manieră răuvoitoare, politicianistă și partizană de raportare la această propunere legislativă. Proiectul de lege al PNL privind prevenția în Sănătate nu prevede nicio penalizare a cetățeanului, așa cum eronat s-a interpretat. Din contră, prevenția este cea mai eficientă metodă pentru asigurarea sănătății românilor!

Leave a Reply

*
*

captcha *