Autorul Apelului de condamnare a comunismului, regizorul Sorin Ilieşiu, îi cere demisia Preşedintelui Traian Băsescu,  printr-o scrisoare:  

Domnului Traian Băsescu – Preşedintele României
Demisia!
Excelenţă, excelaţi în minciună, nedreptate, neruşine, incultură, derizoriu, prefăcătorie, mahalagism, vulgaritate, ipocrizie, fariseism, prefăcătorie, duplicitate, viclenie.
Ca să nu se creadă că ceea ce vă scriu ar fi «sarcină de partid», tocmai mi-am dat demisia din PNţCD şi din funcţia de vicepreşedinte.
Singura modalitate de a iubi astăzi România este de a spune adevărul despre dvs.: aţi preschimbat Dreptatea şi Adevărul în Nedreptate şi Minciună, aţi batjocorit demnitatea, aţi strangulat speranţa, aţi violat România.
Unica urmare ar fi demisia de onoare! Dar nu cred că mai aveţi onoare.
Paharul s-a umplut o dată cu detestabilele afirmaţii ale dvs. despre M.S. Regele Mihai, despre mareşalul Antonescu şi despre eliberarea Basarabiei de armata română, în 1941, eliberare pe care o numiţi „invadare” batjocorind astfel unitatea şi integritatea naţională pe care aţi jurat solemn să le apăraţi.
Incultura dvs. este năucitoare, şi, în consecinţă, incompatibilă cu funcţia pe care o deţineţi prin fraudă morală.
Vă mândriţi că v-aţi da viaţa pentru România, vă lăudaţi că asemenea mareşalului Antonescu, aţi fi avut curajul să atacaţi înfricoşătoarea Uniune Sovietică, dar totuşi vă e frică să condamnaţi pactul Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) şi consecinţele sale, ca ilegitime şi criminale – aşa cum v-am cerut insistent.

Vă lăudaţi că sunteţi patriot, îngenuncheaţi cu prefăcută evalvie în faţa tricolorului, dar refuzaţi să solicitaţi – aşa cum v-am cerut – Ungariei şi reprezentanţilor minorităţii maghiare, să dezavueze şi să regrete zecile de masacre antiromâneşti şi antievreieşti comise în Transilvania, în 1941-1944, de regimul horthyst cu implicarea unei părţi a populaţiei maghiare locale, şi, de asemenea, să recunoască legitimitatea tratatelor de pace semnate de Ungaria la Trianon în 1920 şi la Paris în 1947, contestate de organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale din România sau din Ungaria, de lideri precum Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, vicepreşedintele Parlamentului European.
Nu aţi făcut nimic bun, cu excepţia condamnării comunismului. Dar nu aţi fi făcut-o dacă timp de un an nu v-aş fi încolţit cu apeluri argumentate şi documentate, astfel încât să nu aveţi încotro şi să răspundeţi favorabil. În 2005 aţi spus că nu puteţi condamna comunismul întrucât „nu există dovezi şi raport de condamnare”. Ca urmare, v-am prezentat dovezi: am redactat de unul singur – pe baza datelor incontestabile preluate de la cel mai respectat Memorialul din Europa, respectiv cel de la Sighet – un raport neoficial publicat integral în presa centrală în octombrie 2005, cele 21 de capete de acuzare formulate de mine regăsindu-se ulterior în raportul oficial.
Din păcate, nici până azi nu aţi binevoit să citiţi raportul pe care vi l-aţi asumat în 2006. Aţi condamnat neavând habar ce condamnaţi. Ca dovadă, iată un fragment din discursul rostit de dvs, în 18 Decembrie 2006, fără să vă daţi seama de fapt ce citiţi: „Principalele acţiuni criminale menţionate în Raport şi pe care ţin să le amintesc aici, ca argument pentru această prea-mult amânată condamnare sunt următoarele: (…) Distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai. (…)”
Aţi proiectat în derizoriu condamnarea comunismului şi aţi emasculat-o, prin refuzul dvs. de a solicita Parlamentului şi Guvernului – aşa cum v-am cerut – să adopte măsurile şi legile decomunizării propuse în raportul asumat şi evocate în discursul dvs.
Aţi demostrat că nu doriţi Dreptate şi Adevăr prin justiţie faţă de crimele comunismului, genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990. În septembrie 2009 ne-aţi implicat la Cotroceni într-un show electoral. Aţi certat-o pe doamna procuror general Kovesi pentru că încă nu se aflase adevărul. Ca pedeapsă, după o lună, aţi renumit-o pentru încă un mandat. În prezent, dosarele sunt îngropate şi mai adânc.
V-aţi angajat că veţi cere preşedintei Camerei deputaţilor să supună din nou la vot Legea lustraţiei astfel încât să nu mai fie declarată neconstituţională, dar nu aţi făcut-o.
Aţi promis asanarea morală a societăţii româneşti, dar aţi refuzat să cereţi SRI şi SIE să predea către CNSAS cele 97.000 de dosare considerate abuziv «de siguranţă naţională».
Aţi decredibilizat în mod ridicol reforma, modernizarea şi reorganizarea României.
V-aţi umilit primul-ministru şi alţi colaboratori făcând din ei marionete perfecte ale unui păpuşar capricios.   

Pretindeţi că luptaţi împotriva corupţiei şi hoţiei, dar nu solicitaţi procurorilor să trimită în judecată vinovaţii pentru neantizarea flotei române, ca şi cum – fiind chiar comandant de navă – nu v-ar păsa deloc de această flotă, ca şi cum nu aţi şti nimic despre fraudă cu toate că atunci eraţi ministrul Transporturilor.   
Aţi decăzut atât de mult încât aproape oricine ar putea fi un preşedinte mai puţin dezastruos.
Orice intelectual adevărat se descalifică dacă nu îşi exprimă dezgustul faţă de acţiunile şi afirmaţiile scandaloase ale dvs.    
Probabil că replica la această scrisoare va fi să le ordonaţi procurorilor «independenţi» să mă «rezolve», iar celor de la serviciile secrete să mă «anihileze», pentru a nu genera «instabilitate politică».
Toţi intelectualii adevăraţi gândesc ca mine. Îi rog pe aceştia, pe semnatarii apelului meu pentru condamnarea comunismului (printre care, în ordine alfabetică: Radu F. Alexandru, Liviu Antonesei, Teodor Baconsky, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Ion Caramitru, Nicolae Caranfil, Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Manuela Cernat, Doina Cornea, Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mircea Diaconu, Sorin Dumitrescu, Smaranda Enache, Radu Filipescu, Stere Gulea, Cristian Hadji-Culea, Bogdan Iuliu Hossu, Lucia Hossu Longin, Doina Jela, Marco M. Katz, Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Norman Manea, Nicolae Manolescu, Liviu Mihaiu, Mircea Mihăieş, Dan C. Mihăilescu, Ioan T. Morar, Maia Morgenstern, Carmen Muşat, Gheorghe Muşat, Bujor Nedelcovici, Virgil Nemoianu, Cornel Nistorescu, Andrei Oişteanu, Stejărel Olaru, Marius Oprea, Ion Mihai Pacepa, Horia-Roman Patapievici, Dan Perjovschi, Marta Petreu, Lucian Pintilie, Cristian Pîrvulescu, Andrei Pleşu, Nicolae Prelipceanu, Cristi Puiu, Dan Puric, Vasile Puşcaş, Tania Radu, Nestor Rateş, Mircea Răceanu, Constantin Răuţă, Victor Rebengiuc, Romulus Rusan, Oana Serafim, Monica Spiridon, Valeriu Stoica, Liviu Ioan Stoiciu, Şerban Sturdza, Dorel Şandor, Eugen Şerbănescu, Ovidiu Şimonca, Mihai Şora, Dorin Ştefan, Alex Ştefănescu, Stelian Tănase, Alin Teodorescu, Vladimir Tismăneanu, Adrian Titieni, Gábor Tompa, Florin Tudose, Cristian Ţopescu, Tudorel Urian, Varujan Vosganian, Alexandru Zub), să vă solicite demisia de onoare.

Dixi et salvavi animam meam.
27 iunie 2011
Cu încrederea că am spus ceea ce trebuia spus,
Sorin Ilieşiu – autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului”

  1. Marin M Răspunde
    Sunt de acord cu demisia lui basescu
  2. Lidia Popescu Răspunde
    Sunt intru totul de acord cu aceasta scrisoare,continutul ei este perfect adevarat.Situatia actuala a tarii este dezastruoasa datorita acestei guvernari,dirijata de un presedinte incult,viclean,corupt,inconjurat de o sleahta de hoti.
  3. Iuliana Răspunde
    Buna! Va voi prezenta in acest mesaj cu cine vor PDL-istii sa imparta Romania pe teritorii = tradare nationala: Mărturii ale supravieţuitorilor crimelor maghiare din Ip şi Trăznea: „Sora mea, de 11 luni, a fost sfâşiată cu baioneta, în leagăn” Iertăm, dar nu uităm! Anul 1940 reprezintă pentru români una dintre cele mai negre file de istorie. În data de 30 august, pierdeam Ardealul prin odiosul Diktat de la Viena, ca numai după circa o săptămână, pe 7 septembrie, să cedăm şi Cadrilaterul, bulgarilor. Dintre toate, cea mai tragica va rămâne cedarea Ardealului, ca urmare a crimelor făptuite de armata horthystă, sprijinită de o bună parte a localnicilor maghiari. În doar 11 zile, criminalii unguri au ucis aproximativ 1.000 de români. Cele mai lovite de soartă au fost localităţile Ip, cu 157 de martiri şi Trăznea, cu 87. Singura vină a acestor oameni a fost că s-au născut români. Doi oameni care au supravieţuit măcelului, Gavril Bucovan şi profesorul universitar Ioan Puşcaş, împărtăşesc cititorilor ziarului Gardianul amintirile acelor zile de groază, când în preajma lor au fost seceraţi de armele horthyştilor fraţii, părinţii şi apropiaţii lor. Masacrul petrecut în Ip, în curtea familiei Butcovan Mărturiile lui Gavril Butcovan, din Ip, singurul suprevieţuitor care mai trăieşte, sunt cutremurătoare. Gavril Butcovan, astăzi în vârstă de 84 de ani, a povestit echipei Gardianul clipele de groază prin care a trebuit să treacă la doar 16 ani. „În zorii zilei de 14 septembrie 1940 am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă, ce răzbăteau dinspre casele vecinilor noştri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric, şi m-a cuprins o frică ce nu v-o pot descrie în cuvinte. În familie eram de toţi 10 suflete. Părinţii şi 8 copiii. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, şi i-am spus că sunt împuşcaţi românii. Însă tata nu putea vorbi de emoţie, pentru că bănuia ce ne aşteaptă. Mama o alăpta pe surioara Paulina, de 11 luni, iar parcă focurile de armă se înteţeau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata să se uite pe geam să vadă ce se întâmplă pe uliţă, iar acesta i-a spus că vede oameni ce se plimbă agitaţi. Pentru o clipă mi-am aruncat şi eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari hortyşti şi consăteni maghiari, deveniţi copărtaşi la masacru. Pe când tata a vrut să deschidă uşa, deja soldaţii erau în curtea noastră. Unul dintre criminalii hortyşti s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă. La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am ştiut că l-au împuşcat pe tata. Imediat au năvălit în casă 3 soldaţi, îndreptând puştile spre noi. S-au răstit şi la noi, bineînţeles în ungureşte, să ieşim afară. Mama i-a întrebat, arătând spre leagăn, că ce ve întâmpla cu fetiţa, la care soldaţii i-au răspuns că o s-o crească ei. Când am ieşit l-am văzut pe tata, care zăcea cu faţa în jos lângă peretele casei. M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii hortyşti au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbuşit lângă corpul neînsufleţit al tatălui meu. Mi-am dat seama că sunt în viaţă, simţind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe fraţii mei. În faţa casei, la câţiva metri de mine, au ucis-o pe soră-mea Maria de 18 ani, care a fost împuşcată în piept cu cartuşe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împuşcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 anişori, care, disperată, striga <>, a fost secerată de gloanţele criminalilor, fără a mai putea auzi vreodată glasul mamei. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul ce-l urmărea l-a împuşcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, <> soldaţi unguri au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruţă. Referitor la mine, cred şi astăzi, că şansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata şi am stat culcat cu faţa la pământ, în timp ce călăii erau preocupaţi cu uciderea celorlalţi membrii ai familiei. Pe lângă mine şi mama au mai scăpat cei doi fraţi ai mei, Ioan de 12 ani şi Floarea de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie după ce au tras în 7 persoane şi au străpuns-o cu baioneta pe surioara Paulina”, ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi Gavril Butcovan. Bătăi, schingiuri şi îngropări de vii Însă, mărturia acestuia continuă: „doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile şi schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuţi până ce şi-au dat duhul. Lui Dumitru Sârca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiş i-au scos ochii, iar lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte şi soţia acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moaşă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceştia, sub ameninţarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunşi în curtea casei l-au împuşcat. Soţiei i-au scos copilul din burtă cu baioneta. Pruncul nu a apucat să vadă lumina zilei, dar nici mama copilul. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sârca, de 40 de ani şi Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau moarte şi soldaţii au văzut că acestea mai mişcau, totuşi au fost aruncate în groapa comună şi îngropate de vii. Trebuie să reţineţi că în acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împuşcat. Trebuie să vă mărturisec adevărul până al capăt. Nu toţi consătenii mei au pactizat cu criminalii hortyşti. Au fost şi maghiari care au sărit în apărarea familiilor de români, punându-şi prin acest gest chiar viaţa lor în pericol. Astfel au fost salvaţi din mâna ucigaşă a hortyştilor cel puţin 3 familii de români. Şi cu siguranţă dacă acţiunea criminală ar fi avut loc ziua ar fi fost mult mai mulţi care ar fi sărit în ajutorul nostru, al românilor, şi în mod sigur numărul celor ucişi era mult mai mic”, a încheiat cu glasul plin de durere Gavril Butcovan. Masacrul de la Trăznea În data de 9 septembrie 1940 trupele horthyste au intrat în comuna Treznea. Primele victime au fost copii aflaţi cu vitele la păscut. După ocuparea satului, soldaţii maghiari au dezlănţuit „asaltul”. Români şi evrei au fost ucişi cu focuri de mitraliere, străpunşi cu baionetele, iar casele incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români şi 6 evrei. În presa vremii se relata despre cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare şi împuşcat lângã o capitã de fân, împreunã cu soţia şi cele douã fiice ale sale, după care au fost ciopărţiti cu baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Mărgăruş. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părţi ale corpului şi apoi împuşcat în cap cu gloanţe model „dum-dum”. De asemenea, preotul ortodox a căzut victimă. A ars in casa parohială, care a fost incendiată. În Trăznea se aflau şi 9 soldaţi români reîntorşi acasă şi demobilizaţi. Aceştia au fost împuşcaţi cu efectele militare pe ei. Învăţătorul şi soţia au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinşi şi aduşi la Trăznea, unde au fost răstigniţi pe uşa bisericii şi împuşcati. Măcelul văzut cu ochii unui copil de 8 ani Despre masacrul de la Trăznea ne relatează unul dintre supravieţuitorii a acelor timpuri, cel care a ajuns ulterior un medic şi un om de ştiinţă recunoscut de o lume întreagă, prof. univ. dr. Ioan Puşcaş, care a trăit acele grozăvii, fiind un copil de doar 8 ani. „Familia mea a supravieţuit acelor masacre petrecute în 1940 în comuna Trăznea. Arma soldaţilor honvezi a fost îndreptat către mine de trei ori. Ungurii au tras atunci chiar şi în biserică cu tunul. Înainte de 1940 ungurii şi românii trăiau în pace în comună. Masacrul de la Trăznea se datorează în mare parte grofului Bay Ferencz, neam cu Horthy. El i-a îndemnat pe honvezi să ucidă românii, pentru a acapara cât mai mult pământ. Pe noi, de cele trei ori, ne-au salvat de la moarte câteva familii de maghiari. Când au întrat în casă, aveam la noi un consătean român care venise la tata cu calul pentru potcovit. El nu ştia ungureşte. L-au împuşcat în faţa noastră. Următorii eram noi. Tata, care vorbea perfect ungureşte, a vrut să le demonstreze că suntem unguri, pentru a ne salva vieţile. Nu au vrut să îl creadă. <> (n.r. – eşti un valah împuţit!), strigau. Norocul nostru era că tata avuse la el cerificatul de naştere al unui prieten, care era maghiar, reformat. Când le-a arătat documentul, nu au căutat dacă era într-adevăr al lui. Şi-au cerut scuze că era să împuşte un ungur”, şi-a amintit marele cercetător ştiinţific. „După aceea a venit un alt val de ucigaşi. <> ne-a spus tata, János fiind cel mai bun prieten de-a lui din copilărie. Pentru că ardea aproape tot satul, ca o minune, a apărut János, care venise după pompa şi pentru a-l chema pe tata la stingerea focului. Când a văzut care este situaţia la noi, a început să strige la ei: <>. Aşa am fost salvaţi pentru a doua oară, iar prietenul lui tata ne-a dus, culmea, chiar în pivniţa grofului şi ne-a ascuns acolo. Apoi l-a luat cu el pe tata, lăsându-ne pe noi la adăpost sigur. Însă am fost găsiţi şi acolo. O trupă de honvezi, împreună cu un frate de a unui ucenic de-a lui tata i-a adus şi a confirmat că suntem români. Ne-au scos din pivniţă. În spatele nostru, în şanţ, erau o grămadă de morţi şi răniţi. Unul dintre soldaţi mi-a pus puşca la piept. Mi-am văzut moartea cu ochii. Nu ştiu de unde am avut putere, dar am început să număr ungureşte. Soldatul a rămas mirat, nu a apăsat pe tragaci, iar eu continuam să număr, apoi am început un să cânt un cântec unguresc, care mi-a venit în minte. Nu ştiu cât timp a terecut, arma lui era ţintuită încă de pieptul meu, când au apărut două fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Când au văzut ce se întâmplă, s-au năpustit asupra honvezilor, strigând: <> Apoi, ne-au luat de braţ şi ne-au dus la o altă familie maghiară, Fazakas. În bucătăria lor am stat până ce a venit tata. Am avut noroc că acest eveniment tragic s-a petrecut ziua. Dacă avea loc noaptea, ca şi la Ip, numărul morţilor sigur era mai mult mai mare, pentru că acele persoane care ne-au ajutat, nu aveau de unde să stie şi să intervină…”, a conchis doctorul Puşcaş. In memoriam Asociaţia Refuguiaţilor Deportaţi şi Expulzaţi din Ardealul de Nord (ARDEAN), cu sediul în Timişoara, a organizat un turneu în Ardeal, în perioada 29 – 31 august, pentru a aduce omagiu şi a comemora amintirea martirilor împuşcaţi în acele zile scrise cu sânge în istoria României. Deşi aceea perioadă, când în faţa lui au fost împuşcaţi pe rând părinţii şi fraţii, i-a marcat întreaga viaţă, Butcovan Gavril a stat drept între cele 35 de persoane venite din Timişoara, mărturisind că nu împărtăşeşte nici un resentiment şi nu aduce acuze poporului maghiar şi nici cetăţenilor români de etnie maghiară, pentru evenimentele tragice petrecute la IP. „(…)Dumnezeu, care le vede pe toate, este în măsură să-i pedepsească pe făcătorii de rele. Eu în calitate de creştin sunt un om iertător, dar nu pot uita ce s-a petrecut în satul meu când mi-am pierdut aproape toată familia”, a rostit, Butcovan, plin de durere, la cimitirul eroilor din IP. „Cu gândul curat şi cu inima deschisă doresc să înflorească în lume Pacea şi Frăţia pentru ca astfel de evenimente tragice să nu se mai repete, iar pentru martirii noştri dispăruţi pentru totdeauna dar nu uitaţi să zicem <>” Claudiu Sere,http://www.gardianul.ro
  4. Iuliana Răspunde
    Cer cat mai repede demisia si sanctionarea penala a presedintelui Basescu, a PDL-istilor, a UDMR-istilor, a guvernantilor care au furat, au comis genocid si care vor sa imparta Romania pe teritorii cu maghiarii! Mai cer ca Tokes, Barna etc. sa fie sanctionati penal si sa li se retraga cetatenia romana! Faptul ca Basescu ne-a jignit pe noi romanii si pe Maiestatea Sa Regele Mihai atat de tare, este strigator la cer! Se vede ca Basescu nu stie istorie... Intrebare: in legatura cu acest guvern murdar care conduce Romania, chiar nu putem noi romanii sa scapam de el?
  5. Iuliana Răspunde
    Un terorist maghiar antiroman beatificat de Papa. Inca doua palme de la Vatican: una pe obrazul Romaniei, alta pe obrazul Ortodoxiei. Beatificarea lui Bogdánffy Szilárd, salutata de Laszlo Tokes. Studiu: Metode, mijloace şi acţiuni subversive care au vizat destrămarea României (1919-1944). Europarlamentarul Tőkés László a salutat beatificarea fostului episcop Bogdánffy Szilárd, astazi, la Oradea. Actualul beatificat a facut parte din grupul terorist maghiar antiromaneasc “Organizatia de autoaparare din Mihályfalva” (Valea lui Mihai). Tokes a salutat și demersurile demarate pentru beatificarea clericului romano-catolic Márton Áron, cel care a luptat în primul război mondial în asa-numita Divizia 82 Secuiască. Potrivit rapoartelor SSI, această unitate militară “era vestită pentru atrocitățile comise contra românilor”. Dupa cum se stie, pana astazi, nici unul dintre miile de martiri romani ucisi in temnitele comuniste nu beneficiaza de o recunoastere similara. Despre retelele teroriste antiromanesti infiintate de serviciile secrete maghiar, din care au facut parte cei doi, public un extras semnificativ dintr-un studiu bazat pe cercetarea arhivelor Serviciului Secret de Informatii (Serviciului Special de Informatii – SSI) al Regatului Romaniei, si realizat de dr Alin Spânu: Metode, mijloace şi acţiuni subversive care au vizat destrămarea României (1919-1944) “Activitatea teroristă a constituit una din laturile deosebit de agresive ale serviciilor secrete şi ale organizaţiilor paramilitare, care au vizat declanşarea unor acţiuni de gherilă pe teritoriul statelor vecine, cu scopul de a pregăti o eventuală acţiune militară a armatei ungare în zonele revendicate. Iniţial, acţiunea teroristă a apărut în anii 1918-1919, în timpul situaţiei tulburi din Ungaria, prin acte întreprinse de centrul contrarevoluţionar de la Seghedin şi a culminat cu marile comploturi din anii 1934-1940, îndreptate contra României şi Cehoslovaciei. În perioada destrămării statului cehoslovac, 1938-1939, serviciul de informaţii ungar a primit ordin ca, în colaborare cu tehnicienii Marelui Stat Major, să organizeze în România o reţea teroristă care să servească drept avangardă forţelor ce urmau să intre în Transilvania. Organizaţia teroristă a luat fiinţă, creindu-se nuclee la Satu-Mare, Oradea, Cluj, Odorhei, Baia-Mare, Marghita, Miercurea-Ciuc, Zalău, Homorod, Cehul-Silvaniei, Târgu-Mureş şi alte centre urbane. Au fost instalate posturi de radio clandestine, linii de curiei care, trecând ilegal graniţa, au transportat fonduri, explozivi şi alte materiale necesare atentatorilor. Planul a prevăzut ca, în momentul începerii operaţiilor militare, postul de radio Budapesta să transmită teroriştilor, prin limbaj convenţional, ordinele necesare pentru începerea acţiunii pe întreg teritoriul Transilvaniei. Obiectivele principale erau distrugerea podurilor de cale ferată şi a drumurilor, depozitele de muniţii, aeroporturile, uzinele militare sau pentru utilităţi, lucrările de artă etc. Reţeaua teroristă a inclus 130 de persoane, din cele mai diverse categorii sociale şi profesionale, sub conducerea unui nucleu format din Karoly Köpf, preot din Satu-Mare, Zoltan Göbl, medic, Gabor Sarkady, farmacist, Ferencz Linzembold, preot, Victor Heinrich, droghist, Zoltan Simon, muncitor, Sandor Szekely, frizer, Bela Roth, fabricant. Alcătuirea nucleului a fost realizată de Gabor Orosz, bibliotecar la Universitatea din Budapesta şi fost preot din Satu-Mare, recrutor al serviciului de informaţii ungar şi unul din îndrumătorii secreţi ai minorităţii maghiare din România. Acţiunea a fost zădărnicită de organele contrainformative române(11), care au monitorizat activitatea celor implicaţi şi, la momentul oportun, în octombrie 1939, au arestat pe toţi cei implicaţi şi au confiscat întregul arsenal adus de peste graniţă. Alte echipe teroriste cu intenţii similare, anihilate de serviciile specializate române, au mai fost descoperite la Sighet (ianuarie 1940), Valea lui Mihai (februarie 1940), Andrid şi Săcăşeni (iunie 1940). În vara anului 1940, în timpul tratativelor dintre guvernele de la Bucureşti şi Budapesta în problema Transilvaniei, autorităţile ungare au trimis alte grupe teroriste(12), cu misiunea de a distruge căi ferate şi rutiere, a incendia păduri, sate româneşti şi germane, a otrăvi fântânile, pentru a îngreuna evacuarea armatei, a autorităţilor şi a populaţiei civile din zonele estimate a fi cedate de România. În cazul nefinalizării tratativelor, aceste grupe trebuiau să declanşeze o acţiune de teroare asupra populaţiei civile, sens în care armata Ungariei ar fi intervenit pentru restabilirea ordinei. Rezidenţa pe teritoriul României a fost stabilită la Oradea, însă şi de această dată, structurile de siguranţă naţională au neutralizat cu succes aceste acţiuni. După ocuparea Transilvaniei de nord-est, în urma dictatului de la Viena, activitatea serviciului de spionaj ungar în România, în conformitate cu planurile expansioniste declarate, a fost radical organizată şi extinsă, pentru a întări dominaţia asupra naţionalităţilor din teritoriile anexate şi a cuceri altele. În teritoriul anexat, la Cluj, Târgu Mureş, Baia Mare şi în alte oraşe, au fost create şcoli de spionaj pentru pregătirea agenţilor ce urmau să fie infiltraţi în România. Aceştia erau pregătiţi atât în tehnica culegerii informaţiilor, cât şi în săvârşirea actelor de sabotaj şi diversiune asupra unor obiective militare şi de importanţă strategică din teritoriul românesc. Marile unităţi militare ungare din Transilvania, dotate cu peste 20 de aparate de emisie-recepţie, au desfăşurat o puternică activitate informativă asupra spaţiului românesc din zona de graniţă. Prin organizaţiile paramilitare – Crucile cu Săgeţi, Reînnoirea Maghiară ş.a. – au fost iniţiate acţiuni informative asupra populaţiei româneşti din teritoriul cedat. Obiectivul final al acestor ingerinţe era realizarea unui stat ungar considerabil mărit din punct de vedere teritorial şi cu o poziţie predominantă în sud-estul Europei. Un preţios auxiliar al serviciilor secrete din Transilvania de nord-est a fost reprezentat de organizaţiile pe bază de voluntariat patriotic, care au urmărit şi reprimat rezistenţa antihorthystă, înarmarea şi pregătirea militară a populaţiei în cazul unui conflict cu România. Printre acestea se afla şi “Poliţia civilă voluntară”, compusă numai din cetăţeni unguri verificaţi şi care lucrau pe bază de sentimente naţionale. Această poliţie avea şi sarcini contrainformative, îndreptate împotriva mişcărilor proromâneşti.” Integral la Martiri Romani.ro Stirea din Adevarul, via NapocaNews: Presupusul colaborator al organizațiilor anti-românești, Bogdánffy Szilárd, a fost beatificat în prezența trimisului Papei. Episcopul martir Bogdánffy Szilárd va fi trecut în calendarele romano-catolice și comemorat în fiecare an. Bogdánffy Szilárd a fost beatificat ca urmare a faptului că Papa Benedict al XVI-lea a aprobat decretul de recunoaștere a martiriului episcopului romano-catolic de Oradea. Considerat episcop martir, în anii 1930 serviciile secrete româneşti l-au citat Bogdánffy pe ca fiind unul dintre membrii Organizației de Autoapărare din Valea lui Mihai, pregătite să întâmpine armata ungară prin atentate împotriva autorităţilor şi populaţiei româneşti. “Consider că beatificarea fostului episcop Bogdánffy Szilárd, a fost un eveniment de mare importanță, cu un mesaj foarte important pentru lumea postcomunistă. Felicitări Bisericii Catolice, felicitări Papei Benedict. Beatificarea fostului episcop este un act simbolic de reabilitare, cel puțin pe plan moral, a victimelor comunismului”, a declarat vicepreședintele Parlamentului European, Tőkés László. Legat de suspiciunile cum că Bogdánffy Szilárd ar fi fost un spion și un colaborator al organizațiilor anti-românești, europarlamentarul a spus că și lui i-au fost puse în cârcă multe acuzații, de către comuniști, fără să fie adevărate. “În vederea denigrării se spuneau de toate. Era doar propagandă anti-clerică specifică perioadei comuniste. Nu cred că sunt adevărate acuzațiile aduse”, a subliniat fostul episcop de Piatra Craiului. Salută și beatificarea episcopului Márton Áron El a adăugat că speră că acest exemplu va fi urmat și de alții și că vor fi beatificați și alți clerici și foști episcopi. Tőkés a precizat că saluta și demersurile făcute deja pentru beatificarea episcopului romano-catolic al Ardealului, Márton Áron. Născut la 28 august 1896 în comuna Sândominic, aproape de Miercurea-Ciuc, clericul romano-catolic a studiat la școala generală din satul natal, apoi la Gimnaziile catolice din Șumuleu, Miercurea Ciuc și din Alba Iulia. Încorporat în armata austro-ungară La 15 iunie 1915 a fost încorporat în armata austro-ungară. Márton Áron a luptat în primul război mondial în perioada 1915-1918 – având gradul de locotenent – în Divizia 82 Secuiască. Potrivit rapoartelor SSI, această unitate militară “era vestită pentru atrocitățile comise contra românilor”. Márton Áron era cunoscut pentru discursul său anticomunist și ca un ocrotitor al evreilor. “Márton Áron s-a sacrificat pentru comunitățile maghiare și a luptat pentru apărarea evreilor prigoniți”, a subliniat Tőkés László.
  6. Iuliana Răspunde
    Totul despre tortura in regimul comunist In amintirile fostilor detinuti politici, torturati in inchisorile comuniste inainte de '89, suferintele raman inca vii si sunt transmise familiei si copiilor. Tortura a existat si a fost practicata la o scara foarte larga in timpul regimului comunist, explica Doru Camelia, de la Fundatia ICAR, care ofera asistenta psihologica victimelor torturii. A fost o metoda des folosita impotriva oponentilor celor care aveau alte idei decat cele impuse de partidul comunist. "Exista tortura fizica si psihica. In ceea ce priveste tortura fizica, cea mai comuna era bataia, care putea fi nesistematizata sau sistematizata, care tintea anumite zone ale organismului. Una din zonele preferate pentru bataie era zona talpilor picioarelor: detintuii erau descaltati si erau batuti cu bastoane de lemn sau metal, ceea ce ducea la distrugerea tesutului de sprijin. Este un tesut de sprijin care ne ajuta sa diminuam impactul cu solul. Durerile care apar dupa acest tip de bataie sunt atroce, recuperarea este foarte grea. O alta zona foarte sensibila era pentru barbati bataia la testicule, exista bataia peste urechi care ducea la spargerea timpanului, supspendarea, erau spanzurati de o bara legati de maini sau erau legati de picioare suspendati de picioare cu capul in jos. Puteau sa fie metode combinate intre suspendare si bataie, expunerea la temperaturi ridicate sau scazute, imersia in apa", sustine Camelia Doru. "Imaginatia in rau este intodeauna nesfarsita", spune Radu Teodorescu. Nu poti fi despagubit dupa ce ti-ai pierdut tineretea Detinutii erau si torturati psihic, in sensul ca erau amenintati cu moartea sau primeau alte amenintari legate de familia lor. "Sunt persoane care au suferit ca si consecinta a acestor intamplari, suferinte care se prelungesc in timp si fata de care este nevoie sa asiguram o ingrijire si un suport de foarte lunga durata. (...) Sunt suferinte cronice care necesita ingrijiri cronice si sunt suferinte care, avand in vedere modul in care marcheaza existenta individului, influenteaza si evolutia in familie, deci si familia poate arata aceste simptome. (...) La noi exista notiunea de victime de gradul doi, care nu au simtit durerea in mod direct, durerea a fost resimtita si in familie", a declarat medicul Radu Teodorescu. Traumele care raman in urma acestor drame sunt greu de vindecat, explica medicul psihiatru. In special in cazul fostilor detinuti politici, suferintele raman si se cronicizeaza, pentru ca acestia ajuns sa primeasca ajutor de specialitate foarte tarziu. "Ca e tortura psihica sau fizica conteaza consecintele, acestea sunt de aceeasi natura, sunt legate de depresia, anxietatea, sentimentul ca oricand lucrurile se pot repeta, cosmarurile care te impedica sa te odihnesti, suspiciunea pe care o poti resimti vis a vis de toate persoanele care te inconjoara. E vorba si de o modificare a intregii clase relationale a intregului individ, pentru ca nu mai poti sti in cine poti avea incredere", explica medicul psihiatru Radu Teodorescu. In privinta despagubirilor primite de fostii detinuti politici, medicul se declara rezervat. Indiferent ce suma de bani primesc de la stat ca despagubire, victimele torturii raman cu traume. "Nu stiu daca o suferinta de acest gen poate fi cuantificata financiar, nu poate fi decat o parere. Dar daca avem pe cineva care a fost arestat la 17 ani si eliberat la 34, practic din stadiul de adolescent s-a trezit adult, toata tineretea i-a fost furata. (...) Niciunul dintre noi nu ar putea considera ca poate fi despagubit pentru pierderea tineretii", spune medicul psihiatru. Statul trebuie sa se asigure ca asa ceva nu se va mai intampla niciodata Statul roman a facut deja primii pasi pentru a repara greselile trecutului, insa este nevoie in continuare de eforturi sustinute, precizeaza Camelia Doru. In plus, cel mai important lucru pe care il poate face momentan este sa se asigure ca prin educatie si informare obiectiva, o asemenea tragedie sa nu se mai intample niciodata. "La noi deja s-a facut ceva si nu ceva lipsit de importanta. Prin declaratia presedintelui din Parlament din 2006, statul si-a asumat responsabilitatea pentru crimele si abuzurile care au avut loc impotriva unei parti a populatiei pe care statul roman de fapt trebuia sa-i protejeze. (...) S-au cerut scuze, atat victimelor cat si familiilor lor, si s-a propus si un set de masuri reparatorii dintre care unele au inceput sa fie puse in aplicare. Exista deja manuale in scoli in care se vorbeste despre aceasta eprioada, deci trecutul istoric este repus in matca sa adevarata, exista un institut care cerceteaza acea perioada, iar fundatia ICAR asigura reabilitarea pe partea psihologica. Aici trebuie facut mai mult pentru ca activitatea este restransa, iar noi nu suntem statul, suntem o initiativa privata si ne-am ingrijit sa existe fonduri pentru aceasta activitate", a declarat Camelia Doru. "Trebuie sa se faca o opera de educatie, pentru ca aceste lucruri sa fie intelese de toata lumea pentru a incerca un reflex moral, a unei gandiri civice, sa faca lucrurile acestea sa nu se mai poata intampla. Sunt state care la ora actuala practica tortura si cu care toata lumea intretine relatii aproximativ cordiale. Faptul ca Dalai Lama nu poate sa vina in Romania, iar asta nu starneste niciun fel de protest este uimitor. Este vorba de ce face populatia de pe teritoriul unui stat si cum se solidarizeaza", a declarat psihiatrul Radu Teodorescu. Exista inca gropi comune nedescoperite in Romania Intrebati daca mai exista gropi comune inca nedescoperite in Romania, Radu Teodorescu raspunde: "Cu siguranta. Avand in vedere cat de putine au fost descoperite si cat de multi au fost dati disparuti, cu siguranta ca mai exista". Radu Teodorescu adauga ca institutele de cercetare a perioadei comuniste ar trebui sa studieze documentele din acea perioada si sa aduca un plus de cunostinte din acea perioada. "Cu siguranta ca o o parte din lucruri sunt pierdute, dar asa cum functiona birocratia comunista cu siguranta ca marea majoritate a documentelor sunt inca pastrate si daca cineva ar investi si s-ar ocupa sistematizat de acest lucru ne-ar putea oferi inca foarte mari suprize", a declarat Radu Teodorescu.
  7. Traian Lazar Răspunde
    Derbedeul SMECHER si NESIMTIT trebuie sa : DEMISIONEZE !
  8. ion jan Răspunde
    DEMISIA-DEMISIA,NU ESTE DESTUL -RASPUNDEREA PENTRU TOT RAUL FACUT ACESTEI SOCIETATI IN FORMARE
  9. ileana petre Răspunde
    nu cred ca a existat vreodata in lum4e un conducator mai razbunator,care sa faca atata rau poporului sau doar pentru faptul ca nu i-l mai apreciaza.Oare cum de s-a lasat atatia ani pacalit acest popor.in toamna va fi recensamantul populatiei ca sa afle adresele celor din strainatate si sa voteze pentru ei.Doamne ajuta-ne sa scapam de clica asta patronata de dracu
  10. Pingback: MUFO - aici se abereaza - Page 1004

Leave a Reply

*
*

captcha *